creare site

Battlefield V va reveni la Al Doilea Razboi Mondial

Noul joc Battlefield va duce gamerii înapoi în timp, mai exact în anii 1940, adică va face exact ceea ce Activision a facut cu ultimul Call of Duty.

Probabil că succesul de care s-au bucurat jocurile inspirate din cel de-al 2-lea Razboi Mondial a determinat companiile să efectueze o revenire, spre deliciul fanilor și al nostalgicilor.

Să nu uităm că din seria Call of Duty, shooterele ce aveau drept subiect Al Doilea Razboi Mondial au dominat clasamentele de vânzări.

Sursele susțin că jocul – intitulat inițial Battlefield 2 – a primit o schimbare de titlu și se va numi Battlefield V. Va fi un joc cu totul nou, nu o remasterizare a jocului cu același nume din 2005, după cum ar fi putut unii să fie înclinați să creadă.

Compania EA va prezenta jocul în următoarele săptămâni, iar lansarea oficială va avea loc în a doua jumătate a acestui an, cam prin aceeași perioadă în care Activision va scoate noul Call of Duty.

Marcus Sellars a declarat recent că noul Call of Duty se va intitula Black Ops 4 și este detinat să ruleze pe PlayStation 4, Xbox One și PC. Totodată, se lucrează și la o portare pentru Nintendo.

Sursa: techspot.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


5 × = 50

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.