automat piese

Cercetătorii au descoperit motivul respingerii de către corpul uman al organelor străine

Noile studii efectuate de către specialiști de renume au demonstrat că există o legătură încă puțin cunoscută între sistemul nostru imunitar și activarea celulelor care duc la respingerea de către organism a țesuturilor și organelor straine.

Această descoperire i-a stimulat pe oamenii de știință să încerce noi metode de tratament al căror rol este de a preveni sistemul imunitar să respingă țesuturi și transplanturi fără de care organismul uman ar ceda.

Universitatea din Pittsburgh a identificat un anumit tip de receptor pe care l-a catalogat drept “signal regulatory protein alpha” – abreviat “SIRPα” – și care este responsabil cu activarea limfocitelor care încearcă să combată și să distrugă țesuturile străine, odată ce acestea au pătruns în organism.

“Odată ce aceste celule sunt activate, ele pun în mișcare un întreg lanț de reacții defensive în organism, care își mobilizează forțele și luptă în asociație cu sistemul imunitar impotriva corpilor straini” – declară Fadi Lakkis, liderul grupului de cercetatori de la Universitatea Pittsburgh.

Însă procesul prin care aceste limfocite reușesc să detecteze țesuturile străine și să activeze mecanisme de respingere a lor rămâne deocamdată o necunoscută.

Sursa: sciencealert.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


68 ÷ = 34