Ziua Internațională a Medicului de Familie

medic

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) se alătură astăzi celor peste 140 de țări membre WONCA în sărbătorirea Zilei Internaționale a Medicului de Familie.

Organizația internațională a medicilor de Familie la care SNMF este afiliată, a ales încă din anul 2010 această zi pentru a sublinia importanța medicului de familie în structura oricărui sistem de sănătate. Medicul de familie constituie piatra de temelie pe care se structurează controlul stării de sănătate a populației, este pilonul de bază pe care se clădește orice sistem de îngrijire medicală. Este singurul specialist în medicină care asigură o vedere de ansamblu asupra pacientului și a comunității din care face parte. Este prietenul lângă care te naști, mâna care te ajută să pășești cu curaj dincolo de această existență, specialistul care privește întregul și nu partea.

Dorim pacienților noștri în această zi aniversară să ne rămână aliați și cei mai buni prieteni, pentru a asigura împreună un act medical de calitate într-un sistem medical care ne supune zilnic la numeroase încercări dificile.

Dorim medicilor de familie din toată țara puterea să supraviețuiască în această perioadă grea, să nu tacă atunci când au ceva de spus, să își facă datoria asumată prin jurământul depus și să nu uite că singura armă prin care medicul reușește să facă față tuturor provocărilor este profesionalismul nostru.

Urăm, de asemenea, colegilor noștri care au plecat din țară și au ales respectul pacienților și al comunității de care nu au avut parte în România, să se exprime liber, plenar și să ne rămână prieteni și sfătuitori.

De ziua Internațională a Medicului de Familie, SNMF organizează o serie de manifestări care evidențiază rolul medicului de familie în societatea românească și accentuează locul pe care acesta ar trebui să îl ocupe în realitate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.